Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă că mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi. Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă, asta nu înseamnă că ei nu erau acolo.
Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fiecare dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus ”Stop!” şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lăsate de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase locuri din România? Nu ne permitem să ne cumpărăm o ţară mai curată, şi nici nu am avea cum, dar putem să o curăţăm noi! Într-o singură zi s-o curăţăm pe toată! Să ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi!
Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost şi tu unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!
Prin acest proiect ne propunem curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Mormanele de gunoi pe care le vom identifica şi curata în cadrul acestei campanii sunt gunoaiele aruncate de către cetăţeni (fie ei localnici sau turişti) în areale naturale. În mormanele de gunoi nu se includ zonele în care au fost transportate deşeuri cu utilaje şi depozitate sistematic (acestea fiind gropi de gunoi ilegale). Arealele naturale curăţate pot fi atât pe uscat, cât şi pe apă.
Aşa cum au fost organizate acţiunea din Estonia (ţara de origine a iniţiativei, vezi video) în 2008 şi cele din Letonia şi Lituania în 2009, acţiunea din România presupune implicarea cetăţenilor, a autorităţilor locale, a firmelor private, a operatorilor de salubritate, a persoanelor publice şi a mass media pentru a mobiliza populaţia să iasă în ziua stabilită şi să cureţe deşeurile conform planului realizat de către echipă.
În România, ziua de curăţenie naţională va fi pe 25 septembrie 2010.
Ca obiective pe termen lung, proiectul îşi propune responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător şi colaborarea cu autorităţile pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemului de amenzi.
Pentru detalii despre etapele proiectului „Let’s Do It, Romania!”



Iun 21, 2010 @ 16:14:06
ma duc … exact la asta ma gandeam azi noapte
)
Iun 21, 2010 @ 17:49:13
Multumim pentru sustinere!
Iun 21, 2010 @ 19:01:44
eu nu cred k va iesi nimic pentru ca romanul nu a fost educat pentru asa ceva…vor fi cativa care vor contribui,dar doar atat
:|:| din pacate si e foarte trist …
Iun 21, 2010 @ 19:18:46
Stiu ca nu va iesi multa lume… Dar poate k macar 2 din 100 care citesc vor iesi pentru curatenie! Proiectul asta chiar este o idee foarte buna, dar la fel cum spuneai si tu, romanul nu e creat pentru asta…
Iun 21, 2010 @ 19:31:53
Tocmai ca proiectul isi propune si sa educe. De undeva tot trebuie sa incepem, nu?
Resemnarea nu este o solutie. Cu cat vor fi mai multe actiuni de acest gen cu atat se va schimba mai mult atitudinea generala vis-a-vis de implicarea sociala. Incet, incet, putin cate putin.
Iun 21, 2010 @ 23:01:34
adica eu si bully ;;)
Iul 03, 2010 @ 20:46:25
Mi se pare foarte misto ideea. Partea proasta este ca romanilor le este mult mai comod sa faca mizerie decat sa curete dupa ei, nu si dupa altii.
Am vrut in unul din week-endurile trecute sa iesim la padure si in afara de faptul ca nu aveai une sta de masini, manele, burtosi si tarani, am oprit putin si era acolo o tanti care facuse o punga de gunoi si se pregateau sa plece si in loc sa ia cu ei gunoiul daca tot l-au strans, l-a pus si ea intr-un loc unde erau mai multe sticle si alte chestii. M-a enervat la culme !! Cam cine credea ea ca vine in padure sa adune gunoiul ???
Una peste alta, pot sa fac referire la articolul tau in blogul meu ?
Sustin ideea si as vrea sa fac ceva in privinta asta !
Iul 05, 2010 @ 10:48:11
Asta este Romania Noastra… SI pentru ca romanul sa poata fi invatat sa pastreze curatenia va trebui sa fie amendat pana se invata minte! Alta solutie chiar nu vad! Cei care incurajam acest proiect speram ca macar 10% din cei care citesc pe fiecare blog sa isi puna un semn de intrebare. Macar sa nu mai arunce de acum inainte daca pana acum au facut-o.
Iul 20, 2010 @ 12:16:26
Felicitari pt sustinere… Let„s do it,Romania!